Cum sa iti ingrijesti tatuajul la soare sau la solar?
Îngrijirea tatuajelor la soare şi solar
ingrijirea tatuajelor la soare
Dacă ai un tatuaj sau mai multe, cu siguranţă ai trecut prin procesul în care ai decis ce vrei. Ai ales sau creat designul şi ai găsit un artist de tatuaje pentru a le face. A fost o decizie importantă şi, cel mai probabil, ţi-a luat mult timp să o iei, ca să nu mai ţinem cont şi de investiţia financiară pentru obţinerea unui tatuaj de calitate.
Cu alte cuvinte, tatuajele sunt ca şi o colecţie de artă: fiecare dintre ele are o semnificaţie specială pentru tine, şi de aceea vrei să îl protejezi de orice i-ar putea dăuna, nu-i aşa? Iar dacă îţi place şi să te bronzezi la salon sau la plajă, noi îţi vom oferi câteva sfaturi de îngrijire a tatuajelor pe care să le urmezi, dacă vrei ca acestea să se păstreze frumoase pentru mulţi ani de acum încolo.
Tatuajele şi Bronzul UV
Acest lucru este FOARTE IMPORTANT: urmează întotdeauna instrucţiunile de îngrijire pe care ţi le-a dat artistul de tatuaje şi nu te expune niciodată la lumina UV naturală sau artificială dacă tatuajul nu s-a vindecat încă!
După ce tatuajul s-a vindecat, trebuie protejat întotdeauna de razele UV naturale sau artificiale care îl pot estompa sau deteriora foarte rapid.
3 sfaturi pentru îngrijirea tatuajelor la solar sau la plajă:
- Soarele este cel mai mare duşman al tatuajului tău! Aşa că acoperă întreaga zonă tatuată cu o crema SPF cu factor maxim sau cu Australian Gold Tattoo Stick. Vei acoperi în acest mod întreaga suprafaţă a tatuajului. Îl poţi acoperi şi cu o bucată de material textil de aceleaşi dimensiuni pentru a proteja cât mai mult pielea de ultraviolete. Aplică des crema de protecţie dacă stai mai mult la soare. La solar poţi folosii cremele care au în componenţă tehnologia ColorGuard Plus Tattoo, care ajută la păstrarea culorilor vii al tatuajelor tale. Loţiunile care conţin acestă tehnologie sunt: Run Wild; Force of Nature; G Gentlemen Natural Bronzer; G Gentlemen Black Bronzer; Intense by G Gentlemen sau Ferocious.
- Arsurile pielii afectează tatuajele chiar mai mult decât bronzatul lent, aşa că, atunci când mergi afară, aminteşte-ţi să foloseşti protecţie şi să nu te arzi! Bronzul artificial este complet controlat, aşa că nu vei suferi arsuri, dar tot trebuie să-ţi protejezi tatuajele de lumina UV. Aplicarea loţiunii protectoare nu va opri procesul de îmbătrânire, dar va diminua efectele expunerii la soare.
- Hidratează-ţi pielea în fiecare zi, în special după şedinţa de bronzare sau dacă simţi că ai pielea uscată, iritată sau se exfoliază. Astfel, vei evita descuamarea pielii, datorita căreia culoarea tatuajelor se estompează.
Tatuajele şi Bronzarea organică
Poţi lăsa grijile deoparte. Atât timp cât tatuajul este complet vindecat, nimic din ce nu dăunează pielii nu îi va dăuna nici lui.
Tatuajele în culori mai deschise se pot închide de la spray-ul pentru bronzare, dar acesta este numai un efect temporar şi, dacă îţi displace, poţi să îl ştergi de pe tatuaj imediat după şedinţă. Poţi, de asemenea, să aplici un strat subţire de cremă de protecţie în momentul în care mergi la şedinţa de bronzare organică.
Regula tatuajului vindecat se aplică şi în acest caz! Aşteaptă până ce tatuajul tău s-a vindecat complet înainte de a-l expune razelor UV sau bronzului cu DHA!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!